Potrivit rapoartelor, în timpul unei întâlniri recente la Casa Albă cu directori de la giganți petrolieri precum ExxonMobil, Chevron și ConocoPhillips, Trump a declarat: „Vom lucra cu Venezuela”. El a adăugat: „Companiile americane vor avea oportunitatea de a reconstrui infrastructura energetică a Venezuelei și, în cele din urmă, de a crește producția de petrol la niveluri fără precedent. Dacă combinați Venezuela și Statele Unite, controlăm 55% din petrolul mondial”.
Statele Unite vor controla 55% din petrolul mondial. Declarația lui Trump a făcut rapid furori în sfera publică. La prima vedere, pare o figură capabilă să rescrie peisajul energetic global; după o reflecție ulterioară, ridică instinctiv îndoieli-poate oare ordinea globală a petrolului să fie răsturnată printr-o singură propoziție? Răspunsul este clar că nu este atât de simplu.
În primul rând, „55%” nu este o concluzie energetică riguroasă.
Dintr-o perspectivă strictă a statisticilor energetice, declarația lui Trump este insuportabilă.
Conform datelor autorizate disponibile publicului, rezervele dovedite de țiței ale Statelor Unite reprezintă un procent relativ mic din totalul global. În timp ce Venezuela deține una dintre cele mai mari rezerve dovedite din lume, chiar și simpla adunare a resurselor ambelor țări nu ajunge la 55%. Fie măsurată prin rezerve, producție sau control efectiv, această cifră nu corespunde realității.
Cu alte cuvinte, aceasta nu este o concluzie bazată pe calcule ale instituțiilor energetice, ci mai degrabă o expresie politică extrem de generalizată, chiar și deliberat exagerată.
În al doilea rând, „55%” este doar un număr; controlul este nucleul.
Pentru a înțelege această afirmație, nu se poate concentra doar pe „petrol”, ci trebuie să se uite la cuvântul „control”.
Declarația lui Trump nu discută despre situația energetică actuală, ci mai degrabă descrie un viitor pe care speră să îl modeleze. Imaginea: dacă capitalul SUA re-intră în unele țări bogate în resurse-, dacă sancțiunile și regulile sunt redefinite și dacă dezvoltarea energetică se combină cu finanțele, armata și diplomația-, atunci poziția dominantă a SUA în sistemul energetic global va fi și mai mult amplificată.
Acesta este un limbaj strategic, nu o descriere faptică.
La nivel internațional, această afirmație seamănă mai mult cu o sondă și o formă de presiune. Aceasta implică faptul că SUA nu este mulțumită de ordinea energetică existentă și nici nu este dispusă să accepte pe deplin un mecanism de echilibru al pieței menținut de forțe multiple. Energia nu mai este doar o marfă, ci un instrument strategic care poate fi mânuit în mod repetat.
În acest context, orice afirmații despre „proporție” sau „control” vor fi amplificate și interpretate de piață și diverse țări, afectând astfel așteptările, prețurile și ritmul concurenței.
În al treilea rând, riscurile încep să se acumuleze cu adevărat abia atunci când energia este foarte politizată. Experiența istorică a dovedit în mod repetat că, odată ce energia este excesiv de politizată, volatilitatea pieței este adesea amplificată.
Pe termen scurt, sentimentul precede acțiunea efectivă; pe termen mediu, gradul defensiv al țărilor{0}}bogate în resurse va continua să crească; pe termen lung, sistemul energetic global s-ar putea accelera fragmentarea sa, mergând chiar spre formarea blocurilor.
Și toate acestea nu necesită „controlul a 55% din ulei” pentru a avea loc.
